Procurorii şi ofiţerii Anticorupţie au descins astăzi dimineaţă cu percheziţii în mai multe locații, în urma cărora au fost reţinute douăsprezece persoane. Potrivit șefului Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, este vorba despre un dosar privind încercarea de înstrăinare ilegală a 30 de hectare de teren ce aparținea Colegiului Național de Viticultură și Vinificație.
„Au fost acţiuni de deposedare a bunurilor Colegiului respectiv, este vorba de 30 hectare de teren, prin diferite scheme, care, fiind puse în aplicare de către persoanele respective, ajungeau în gestiunea persoanelor afiliate. De asemenea, acţiuni de corupere activă întreprinse de membrii acestei grupări şi acţiuni de trafic de influenţă”, a declarat Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție.
„Este vorba despre un ex-secretar al Consiliului Suprem de Securitate, un angajat al unui institut ştiinţifico-practic, un expert evaluator de bunuri imobile, un avocat – ex-colaborator MAI, un şef de direcţie de la Ministerul Agriculturii şi un ex-viceministru al agriculturii. Restul persoanelor sunt antreprenori, în interesul cărora a avut loc fapta infracţională”, a precizat Bogdan Zumbreanu, şef al Direcţiei urmărire penală CNA.
Cele douăsprezece persoane au fost reținute pentru 72 de ore, riscând pedepse cu închisoarea de până la 10 ani şi amenzi de sute de mii de lei.