Vezi cum îmbină Nadia Moșneagu meseria de interpretă cu cea de profesoară de limbă engleză și ce înseamnă „Eurovision” pentru ea
-Ce reprezintă muzica pentru dumneavoastră, la ora actuală?
-Muzica e sufletul meu.Este ceea ce-am vrut dintotdeauna să fac.Nu-mi văd viața fără muzică, deși am două mari pasiuni: muzica și limba engleză, având în vedere că sunt și profesoară de engleză.
-Cum reușiți să vă împăcați cu elevii? Vă considerați un profesor exigent sau unul indulgent?
-Cu elevii mei mă împac destul de bine. Îi înțeleg dacă au vreo problemă. Se întâmplă uneori, ca unora să le mai dau câte o notă de doi cu creionul, dar, dacă până la sfârșitul orei își corectează purtarea nota se transformă în una pozitivă, iar în calitate de profesoară, mă consider obiectivă.
-Cântați de mică?
-Da, fiindcă la mine în casă se cânta și nu puteam altfel. În special, bunica și străbunica mea cântau. Am făcut și școala muzicală timp de șapte ani, după care am urmat, timp de patru ani, Colegiul „Ștefan Neaga”.În final, pot afirma că mă consider un muzician împlinit.
-A fost un vis din copilărie să participați la Eurovision sau o dorință venită spontan?
-În copilărie îmi doream mult să devin cântăreață, dar nu visam la așa ceva, deși priveam în fiecare an „Eurovision”.
-Din partea cui a venit acest îndemn?
-Vara aceasta m-am gândit că cea mai bună relansare ar fi să particip la acest concurs. E adevărat că am mai cântat până la căsnicie, până la nașterea celor doi copii ai mei. După aceea, bineînțeles că trebuia să-i cresc, așa că am făcut o mică pauză. Acum, însă am zis că e momentul potrivit să mă relansez în muzică.
-Cu ce piesă veți participa anul acesta la Eurovision?
-Voi participa cu piesa „Memories”, text-Elena Negruță și muzica-Valeriu Pașa.
-Ce înseamnă „Eurovision” pentru dumneavoastră și ce ar însemna câștigarea acestui concurs?
-Pentru mine, acest concurs înseamnă o excelentă rampă de lansare, iar dacă ar fi să reprezint anul acesta Republica Moldova la Eurovision, probabil ar fi un vis împlinit pentru mine.
-Ce mesaj le-ați putea transmite celor care vor să se lanseze în muzică?
-În primul rând, să creadă în visul lor, să muncească mult și să nu renunțe nicicând.