Rusia a intensificat bombardamentele în nord-vestul Siriei, înaintea armistiţiului
Armistiţiul stabilit de Statele Unite şi de Rusia ar urma să intre în vigoare sâmbătă în Siria, dar adversarii regimului Bashar al-Assad nu se aşteaptă ca armata siriană şi Rusia să îl accepte. Damascul şi Rusia îi cataloghează pe rebelii susţinuţi de occident drept „terorişti”, iar armistiţiul oricum nu se va aplica organizaţiilor fundamentaliste Stat Islamic şi Frontul al-Nusra.
Aviaţia militară rusă, care ajută regimul Bashar al-Assad, a lansat joi o serie de raiduri aeriene în nord-vestul Siriei, în principal în zona Latakia.
Organizaţia Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a confirmat că Rusia a efectuat bombardamente intense în zona Latakia, miercuri şi joi.
Acordul de încetare a focului în Siria va intra în vigoare pe 27 februarie la ora 0.00 (0.00, ora României), au anunţat Statele Unite şi Rusia.
Amintim că Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte, conform estimărilor ONU, 250.000 de morţi.