Potrivit denunțătorului, omul legii, acționând coordonat cu o persoană necunoscută, ar fi extorcat și primit 5000 de euro de la o inculpată. Polițistul susținea că ar putea influența persoane din cadrul Judecătoriei și Procuraturii raionului Cahul, în vederea eliberării acesteia din arest şi adoptării unei sentințe favorabile pe dosar.
Urmare a măsurilor speciale de investigație, bărbatul a fost prins în flagrant delict în spatele Curții de Apel Cahul.Având la el arma din dotare, acesta a încercat să părăsească locul săvârșirii infracțiunii, opunând rezistență fizică ofițerilor anticorupție.
În rezultatul percheziției corporale, cei 5000 de euro transmiși sub controlul CNA au fost găsiți în buzunarul hainei. Bănuitul a fost reținut pe un termen de 72 de ore.
Actualmente se întreprind măsuri speciale de investigație și acțiuni de urmărire penală în vederea documentării activității infracționale a suspectului.
Dacă va fi găsit vinovat, polițistul riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 4000 unități convenționale – echivalentul sumei de 200 000 de lei.
Conducerea urmăririi penale pe acest caz este exercitată de către Oficiul „Sud" al Procuraturii Anticorupție.