(FOTO) Bustul lui Mihai Eminescu a fost inaugurat în localitatea Ulmu, Ialoveni
Bustul este amplasat în fața gimnaziului „Mihai Eminescu” din localitate, care, în anul curent de învățământ, împlinește 50 de ani de activitate.
Monumentul este rezultatul unor eforturi coordonate, care ar putea fi luate drept exemplu în realizarea altor proiecte comunitare. Valoarea totală a bustului se ridică la suma de 20.000 de lei românești, dintre care 2000 de lei au strâns foști absolvenți ai gimnaziului, locuitori ai satului Ulmu, iar Societatea Cultural-Istorică „Mihai Viteazul” din județul Prahova a oferit restul sumei.
„Nu se putea ca în cel mai românesc raion al Basarabiei, la Ialoveni, în satul Ulmu în curtea Gimnaziului pe care îl poartă numele să nu-l aducem acasă pe Eminescu. Mă bucur că sunt foarte mulți tineri și copii, pentru că în voi stă toată nădejdea și viitorul nostru”, a spus vicepreședinta CJ Prahova, Ludmila Sfârloagă.
„Mihai Eminescu, poetul național a spus că suntem români și punctum. Noi ne-am alăturat acestui eveniment, suntem recunoscători celor din România, în special celor din Prahova și după cum puteți vedea românii de pe ambele maluri ale Prutului și-au dat întâlnire la Ulmu, în jurul unui poet național, care ne-a unit și ne unește și în ziua de astăzi”, a menționat președintele Asociației Unirea, Vlad Bilețchi.
Pe clădirea instituției de învățământ fost arborat un tricolor de 10 metri. La eveniment au participat oaspeți din România, reprezentanți ai autorităților din raionul Ialoveni și scriitori, academicieni, artiști de la Chișinău. Dezvelirea oficială a bustului a fost urmată de un concert extraordinar susținut de Cristi Aldea Teodorovici, cu suportul Institutului Cultural Român.