„Am îndrăgit deodată orașul Ialoveni, pentru că are oameni primitori, oameni care își doresc apropierea celor două maluri de Prut și înțeleg că unica soluție pentru Republica Moldova este Unirea cu România. Mâine, vom merge în alt raion, în Hâncești, acolo unde vom informa și mai mulți oameni”, a precizat Vlad Bilețchi, președinte AO „Onoare, Demnitate și Patrie” (ODIP).
Amintim că în perioada 1 iulie – 13 august 2017, ODIP organizează cea mai mare Caravană a Unirii. Timp de o lună și jumate, voluntarii de la ODIP vor vizita mai multe localități din raioanele Ialoveni, Anenii Noi, Strășeni, Călărași, Ungheni, Criuleni, Orhei, Cimișlia, Căușeni, Ștefan Vodă, Nisporeni etc. Scopul campaniei este de a informa oamenii cu privire la beneficiile unirii Republicii Moldova cu România.
Asociația „Onoare, Demnitate și Patrie” este o organizație apolitică, non-profit, care are scopul de a educa o generație de tineri activi, prin promovarea valorilor naționale și a culturii românești.