Dis-de-dimineaţă, elevii Liceului Teoretic Român-Francez „Gh. Asachi” au organizat un flashmob. Aceștia au împărțit panglici tricolore, pe fundalul pieselor interpreților, prin care au informat cadrele didactice cu privire la importanța cuplului Ion și Doina Aldea – Teodorovici pentru neamul românesc.
Mai târziu, elevii Liceului „Ion și Doina Aldea – Teodorovici” din sectorul Buiucani, au organizat un marş cu genericul „Reaprinde-ți candela”, până la monumentul lui Ștefan cel Mare.
La ora 14:30, la Teatrul „Ginta Latină” din capitală va avea loc un concert cu genericul „Bucurați-vă, prieteni”.
Amintim că, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării a susţinut iniţiativa Asociaţiei Obşteşti „UNIREA – ODIP” de a-i omagia pe Ion şi Doina Aldea – Teodorovici în fiecare instituţie de învăţământ.
„În scopul valorificării personalităţilor notorii din cultura naţională, promovării atitudinilor şi comportamentelor civice, a respectului faţă de reprezentanţii mişcării naţionale din anii 90, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării recomandă organelor locale de specialitate în domeniul învăţământului, conducătorilor instituţiilor de învăţământ să desfăşoare activităţi de comemorare”, se arată în circulara emisă de Minister.
Doina şi Ion Aldea – Teodorovici au murit în noaptea de 29 spre 30 octombrie în anul 1992, după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un copac. În anii de confuzie politică şi socială, de după revoluţia din 1989, ei au fost primii care au cântat despre limba română, despre fraţii de peste Prut şi despre Eminescu. Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au fost simbolurile românismului şi ale revenirii la valorile naţionale.