Igor Sarov

Igor Șarov, noul rector al Universității de Stat din Moldova

Corina Bezer

„Participarea mea în acest concurs a fost o decizie asumată și responsabilă pentru că încrederea profesorilor și a studenților dictează așteptări foarte mari. 

Alegerea de a-mi asuma această responsabilitate se bazează pe competență, experiență, dar cel mai important – pe dorința sinceră și convingerea hotărâtă de relansare a Universității noastre, pentru a redeveni – stindardul învățământului superior din Republica Moldova. 

Știu sigur cum și am o viziune clară privind modernizarea Universității de Stat din Moldova, care are tot potențialul pentru a deveni o universitate lider în regiune”, a scris pe pagina sa de Facebook în ajunul alegerilor Igor Șarov.

Bb

Igor Șarov este istoric și editor. Fostul ministru a studiat la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova în perioada anilor 1984-1991, iar în 1992-1995 a studiat doctorantura la USM, obţinând titlul de doctor în istorie cu teza „Basarabia în istoriografia rusă”. 

Șarov a fost la USM, Facultatea de Istorie, lector superior, conferenţiar universitar. În 2009 a fost decan al Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii de Stat din Moldova.

În perioada 2013-2017, Igor Şarov a fost viceministru al Culturii, iar pe 25 octombrie 2017 a fost numit în funcţia de secretar general de stat în cadrul Ministerului Culturii, Educaţiei şi Cercetării, fiind demis de Guvernul Sandu în august 2019.