dd

Măsuri DRASTICE pentru stoparea coronavirusului! Traficul aerian, traversarea hotarelor terestre de către cătățenii străini – sistate. Piețe, baruri și restaurante, închise.

Corina Bezer

„Se sistează totalmente traficul aerian al Republicii Moldova. Este o măsură absolut necesară și din păcate trebuie să o implimentăm. Totodată, se sistează posibilitatea de traversare a hotarelor terestre de cetățenii străini care vin în Republica Moldova, excepție făcând cei care au statut diplomatic, au reședința în Republica Moldova sau cei care însoțesc mărfurile”, a declarat prim-ministrul.

Totodată, premierul a mulțumit autorităților române pentru că au permis o derogare de la ordinul Ministrului Sănătății privind sistarea exportului de medicamente peste hotarele României, astfel încât producătorii români să poată livra medicamente către Rep. Moldova.

„Sunt măsuri extrem de radicale, dureroase, dar noi vrem să acționăm anticipat, a spus șeful Guvernului. Săptămâna viitoare va fi una critică pentru Rep. Moldova, potrivit experților și specialiștilor OMS având în vedere evoluțiile din Europa”, a mai spus Ion Chicu.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat stare de pandemie de COVID-19. Autoritățile din Republica Moldova au instituit, în data de 13 martie, gradul de alertă „Cod roșu”, existând pericol confirmat de declanșare a urgenței de sănătate publică.

Potrivit Centrului European pentru Controlul Bolilor, din 31 decembrie 2019 și până la 14 martie, au fost raportate 143 247 cazuri de infecție cu Coronavirusul de tip nou și 5 407 decese. Până pe 14 martie, în Republica Moldova au fost confirmat 12 cazuri de COVID-19.