Gg

ULTIMA ORĂ! O nouă hotărâre a CC: Deciziile luate astăzi de PSRM și ACUM, neconstituționale

Corina Bezer

Curtea Constituțională a pronunțat următoarea hotărâre: 

1. Se declară neconstituţională Hotărârea adoptată de deputaţii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a din 8 iunie 2019 pentru alegerea doamnei Zinaida Greceanîi în funcţia de Preşedinte al Parlamentului.

2. Se declară neconstituţionale, ab initio, actele legislative (legile, hotărârile) adoptate de deputaţii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a X-a la data de 8 iunie 2019 şi ulterior.

Hotărârea Curții Constituționale este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 8 iunie, deputaţii PSRM şi cei din blocul ACUM s-au întrunit în şedinţă plenară, la care au semnat un angajament temporar de colaborare şi au ales-o prin vot secret pe Zinaida Grecianîi în funcţia de preşedinte al parlamentului. Asta deşi Curtea Constituţională a decis că termenul legal pentru formarea unui guvern a expirat la data de 7 iunie iar parlamentul urmează a fi dizolvat.Curtea a statuat că în cazul apariției circumstanțelor de dizolvare obligatorie a Parlamentului ca urmare a blocajului legislativ și/sau a imposibilităţii de formare a Guvernului timp de 3 luni (90 de zile), Parlamentul nu este în drept să desfăşoare activitate legislativă și să-și îndeplinească atribuțiile prevăzute de art. 66 din Constituție, precum şi să constituie organe de conducere ale Parlamentului.