Yh

Curtea Constituțională a revizuit și a anulat hotărârile din perioada 7 – 9 iunie 2019

Corina Bezer

„Astăzi, 15 iunie 2019, judecătorii Curții Constituționale au decis, din oficiu, să-și revizuiască actele pronunțate în perioada 7-9 iunie 2019. Ca urmare a revizuirii, au fost anulate Decizia Curții Constituționale nr. 83 din 7 iunie 2019, Hotărârea Curții Constituționale nr. 13 din 8 iunie 2019, Hotărârea Curții Constituționale nr. 14 din 8 iunie 2019, Hotărârea Curții Constituționale nr. 15 din 8 iunie 2019, Avizul Curții Constituționale nr. 1 din 9 iunie 2019 și Avizul Curții Constituționale nr. 2 din 9 iunie 2019. La baza anulării a stat situația de fapt din Republica Moldova, în special anunțul transferului de putere către Guvernul prim-ministrului Maia Sandu și a coaliției formate în Parlamentul Republicii Moldova”, se arată în comunicatul Curții Constituționale.

Aceeași sursă precizează că decizia de astăzi „se dorește a fi o sursă a păcii sociale, a menținerii statului de drept, a democrației, precum și a garantării unui cadru adecvat de protecție a drepturilor omului prin combaterea unei instabilități politice de anvergură”.

„Prin anularea actelor Curții din perioada 7-9 iunie, Parlamentul condus de dna Zinaida Greceanîi dobândește, ope constitutionis, calitatea de Parlament constituțional, fiind revigorate actele normative adoptate de acesta până acum, precum și actele adoptate de Guvernul Republicii Moldova condus de dna Maia Sandu”, mai anunță magistrații.

Bb

Hh