(FOTO/VIDEO) Unioniștii bat alarma! Unica școală românească din raionul Taraclia riscă să fie ÎNCHISĂ
În școala românească din satul Aluatu, raionul Taraclia (sau cum este numită în prezent – gimnaziul – grădiniță „Dimitrie Cantemir) învață 50 de elevi, iar de la 1 septembrie 2018, ar urma să vină încă 20 de micuți.
Chiar dacă 10 dintre cele 26 de sate din raionul Taraclia poartă nume românești, copiilor li se încalcă dreptul de a studia în limba română. În urmă cu câțiva ani, localnicii au alertat autoritățile, care din lipsa mijloacelor financiare, au venit cu o soluție – comasarea școlii și a grădiniței românești din localitate.
Astfel a luat naștere gimnaziul – școală „Dimitrie Cantemir”, care a beneficiat mai apoi de peste 2 milioane de lei ajutor din partea României. Dar, întrucât Fondul de Investiții Sociale din Moldova alocă bani doar pentru grădinițe, partea clădirii unde se află școala a fost lăsată de izbeliște. S-a reușit doar repararea acoperișului și schimbarea geamurilor.
„Din exterior, școala arată destul de bine, dar în interior este var și amar. Este mizerie, sunt condiții anti-sanitare, iar sălile de studiu abundă în mucegai. Acolo elevii învață în niște condiții ieșite din comun! Un perete din școală este atât de avariat, încât dacă închizi mai tare ușa, ai impresia că te vei pomeni cu peretele peste tine”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”, care a fost sesizat de localnici și a vizitat instituția de învățământ.
În același timp, profesorii se plâng că autoritățile ignoră strigătul de ajutor, întrucât vor „să rusifice tot ce a mai rămas românesc în raion”. „Pentru 26 de preşcolari au ocupat şapte cabinete ale gimnaziului. Dar copiii aceştia vor veni pe urmă la această şcoală! Personal, cred că ei au făcut acest lucru ca să nu mai fim români, dar ruşi, ca toată lumea de aici!”, a declarat fostul profesor din localitate, Vasile Țurcanu.
Astfel, unioniștii au lansat o amplă campanie de colectare a fondurilor pentru salvarea școlii românești din satul Aluatu și fac apel la oamenii de bună – credință să se implice. „Nu putem fi indiferenți! Nu putem lăsa ca în An Centenar să fie închisă o școală românească. Asta ar fi o rușine, un dezastru. Astfel, lansăm campania „Unirea face Puterea! Salvăm școala românească”. Potrivit calculelor pe care le-am realizat la fața locului, este nevoie de 197 mii de lei pentru reparația curentă a școlii”, a declarat Vlad Bilețchi, președintele Asociației „UNIREA – ODIP”.
Cei care doresc să contribuie la salvarea școlii românești din satul Aluatul, raionul Taraclia, o pot face accesând https://odip.md/doneaza/.