ff

Se împlinesc 29 de ani de la al doilea Pod de Flori peste Prut

Corina Bezer

„Era o tensiune emoțională de nedescris. Oamenii se strigau pe nume unii pe alții și se regăseau după ani și ani. La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă și a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererâta stăteau încremeniți. Aveau mari emoții și nu îndrăzneau să facă nici o mișcare până s-a aruncat un pererâtean în apă. După el au pornit și ceilalți. S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut și nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii. De aceea spun că par caraghioși astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei”, declarat regretatul Grigore Vieru, într-un interviu difuzat în mai 2008 de Stela Popa și portalul Unimedia.

Pe 6 mai 1990, pentru prima dată după cel de-al Doilea Război Mondial, locuitorilor din România li s-a permis să treacă hotarul de la Prut fără paşaport şi viză. La eveniment au participat aproximativ 1,2 milioane de oameni.

Al doilea pod de flori a avut loc un an mai târziu, atunci când locuitorii din Republica Moldova au putut să treacă fără acte hotarul în România. În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. 

dd

Astfel „Podul de flori” a devenit un simbol al frăţiei, dorinţei de apropiere şi istoriei comune a României şi a Republicii Moldova.