BTS

Trupa sud-coreeană de K-pop BTS va susţine un nou turneu mondial

Alexandrina Godiac

„Map of the Soul” include 37 de concerte în 17 oraşe şi va începe pe 11 aprilie pe Stadionul Olimpic Jamsil din Seul, unde trupa sud-coreeană va susţine patru show-uri.

Din 25 aprilie, trupa BTS va concerta în oraşele americane Santa Clara, Los Angeles, Dallas, Orlando, Atlanta, New Jersey şi Washington D.C.

Trupa asiatică, formată din şapte băieţi – RM, Jin, Jimin, V, J-Hope, Suga şi Jungkook –, se va deplasa apoi în Canada, unde va susţine două concerte (pe 30 şi 31 mai), după care va reveni în Statele Unite pentru a cânta pe 5 şi 6 iunie la Chicago.

Grupul de băieţi are programate şi două „concerte secrete”, pe 13 şi 14 iunie, însă agenţia Big Hit Entertainment nu a dorit să dezvăluie oraşele unde vor avea loc aceste spectacole.

Se crede că cele două date misterioase sunt rezervate pentru o ţară latino-americană, având în vedere că „Map of the Soul” nu include nici o oprire în America Latină, contrar turneelor anterioare.

BTS are de asemenea programate două concerte pe 28 şi 29 iunie în localitatea japoneză Fukuoka. Trupa va traversa Oceanul Pacific, fapt care i-a făcut pe jurnaliştii agenţiei de presă EFE să afirme că artiştii asiatici ar putea face o oprire şi la Ciudad de Mexico, care are legături aeriene excelente cu Japonia.

Turneul mondial se va încheia în Japonia cu şase concerte la Osaka, două la Saitama (la nord de Tokio) şi două în capitala niponă în zilele de 1 şi 2 septembrie.

„Map of the Soul” este primul turneu mondial ce va fi susţinut de formaţia sud-coreeană după „Love Yourself”, cu care trupa a făcut înconjurul lumii între august 2018 şi octombrie 2019, ce a inclus concerte la care s-au vândut peste două milioane de bilete. În august anul trecut, după cinci concerte neonorate, agenţia Big Hit anunţa că trupa BTS îşi ia va lua „prima vacanţă oficială pe termen nelimitat” de la înfiinţarea sa în 2013.