Fiscalitate

Amnistia fiscală, votată de Parlament

Corina Bezer

Legea privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală prevede că persoanele fizice şi juridice care nu şi-au declarat proprietăţile nu vor fi sancţionate dacă le vor declara până la 15 aprilie 2017 şi vor plăti în favoarea statului 2% din valoarea averii nedeclarate. 

Totodată, deputații îi vor lipsi pe inspectorii de integritate de dreptul de a verifica averea funcționarilor care își vor liberaliza capitalul. 

Menţionăm că ultima amnistie fiscală a fost în anul 2007, pe vremea preşedintelui Vladimir Voronin, când statul a anulat datorii fiscale ale companiilor, amenzi şi penalităţi, în valoare de patru miliarde de lei.