De Ultimă Oră

Maestrul Eugen Doga a trecut la cele veșnice. Ministerul Culturii: “A plecat să compună muzică pentru îngeri”

Republica Moldova și întreaga lume culturală sunt în doliu. Compozitorul Eugen Doga, unul dintre cei mai iubiți și respectați artiști ai neamului nostru…

Actualizat acum 20 de ore

Pașaport moldovesc

Cetățenia Republicii Moldova poate fi cumpărată! Vezi care este prețul

Alexandru Morozan

Executivul a decis, miercuri, să aprobe proiectul de lege privind acordarea cetățeniei persoanelor străine dacă fac investiții în Moldova. 

Ca să primească cetățenia, valoarea minimă a contribuției nerambursabile la Fondul de Investiții Publice pentru Dezvoltare Durabilă constituie echivalentul a 100 mii de euro, iar valoarea minimă a investiției, în cel puțin unul din domeniile de dezvoltare strategică a Republicii Moldova, constituie echivalentul a 250 mii de euro.

Cetățenia Republicii Moldova poate fi acordată la cererea cetățeanului străin sau apatridului care cunoaște și respectă prevederile Constituției, are o bună reputație economică și financiară, și care nu prezintă pericol sau risc pentru ordinea publică şi securitatea statului.

Menționăm că Cipru a obținut miliarde de euro după „vânzarea” cetățeniei europene pentru mai mulți oligarhi ruși și ucrainieni, relevă o anchetă a publicației The Guardian. Guvernul cipriot a reușit să obțină mai mult de patru miliarde de euro începând cu anul 2013, oferind cetățenie celor super-bogați, acordându-le dreptul de a trăi și de a lucra în întreaga Europă în schimbul investițiilor în numerar.