moneda

Moneda de 10 lei va putea fi obținută la ghișeul Băncii Naționale a Moldovei

Alexandrina Godiac

Moneda poate fi obținută în schimbul bancnotelor sau a monedelor care să acopere valoarea nominală de 10 lei, pe data de 28 decembrie 2018, precum și în perioada 2-4 ianuarie 2019, între orele 10.00-12.00.

În total, prin intermediul ghișeului BNM, vor fi distribuite aproximativ 5 000 de monede, iar o persoană poate obține cel mult două unități. De regulă, bancnotele și monedele ajung în circulație prin intermediul băncilor licențiate, în baza solicitărilor acestora.

Moneda de 10 lei cu caracter comemorativ este acceptată ca mijloc de plată pe teritoriul Republicii Moldova și circulă în paralel cu bancnotele și monedele metalice care au valoarea nominală de 10 lei.