O grădiniță din Sângerei va beneficia de 1,6 milioane de lei din partea Guvernului României
„Este vorba despre un proiect care a fost scris în anul 2018 și care este implementat în 2020. Va fi schimbat acoperișul acestei grădinițe, din fondul de investiții care vin din România. Accesul la o educație de mare ținută și rafinament. Asta ne propunem împreună cu domnul primar, să ridicăm calitatea vieții în orașul Sângerei”, a declarat Petrișor Dumitrescu, Consulul General al României la Bălți.
Din banii oferiți de Guvernul României, va fi renovat acoperișul grădiniței, care nu a fost reparat de mai bine de jumătate de secol.
„Pe noi ne interesează sănătatea noastră, să avem sistem de canalizare, stație de epurare și ca prin apeduct să curgă apă calitativă. Din cei 90 de km de apeduct, 70 de km sunt vechi, din anii 1970. Este cel mai grandios proiect. Venin către Guvernul României cu această propunere, provocare, ca pe viitor, să realizăm acest proiect”, a declarat Arcadie Covaliov, primarul or. Sângerei.
În cadrul vizitei sale de lucru la Sângerei, Consulul General al Românie la Bălți, Petrișor Dumitrescu, a mers la primărie și la alte două instituții de învățământ.