Aeroportul Zaventem

Aeroportul Zaventem din Bruxelles, redeschis pentru pasageri, la 12 zile după atentate

Corina Bezer

Una dintre cursele efectuate duminică de pe aeroportul Zaventem a avut destinaţia Faro (Portugalia), la bordul avionului aflându-se 80 de pasageri.

Pasagerii au trecut prin vaste controale de securitate, la 12 zile de la comiterea celor două atacuri sinucigaşe de pe aeroport.

Arnaud Feist, directorul executiv al aeroportului Zaventem, a descris redeschiderea de duminică drept un semn de speranţă şi un moment emoţionant pentru personalul aeroportului. „Am lucrat zi şi noapte, practic zi şi noapte în ultimele 12 zile pentru a face acest moment posibil”, a declarat Feist.

Pasagerii şi bagajele acestora vor fi controlate la sosirea pe aeroport, iar numărul de poliţişti înarmaţi şi militari în zonă s-a suplimentat. Au fost instalate camere de supraveghere pentru a se putea citi numerele de înmatriculare ale autovehiculelor de pe aeroport şi, de asemenea, vor fi controale neprogramate ale autovehiculelor.

Zaventem este unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, unde se înregistrează circa 23,5 milioane de pasageri pe an. Asigură legături spre ţări UE şi NATO, având 226 de destinaţii în întreaga lume, operate de 77 de companii aeriene.

După introducerea noilor verificări, aeroportul nu va putea face decât unor 5-6 zboruri pe oră, adică 800 de pasageri, ceea ce înseamnă că va opera la 20% din capacitatea anterioară.