Află care sunt cele mai periculoase destinații turistice pentru femei. Topul țărilor cu cel mai mare risc de violuri și răpiri
Agresiunile fizice ori verbale, hărțuirea sexuală, violurile sunt pericole reale pentru femeile care călătoresc sinngure în anumite țări. În afara destinațiilor cunoscute de mult timp ca fiind riscante pentru reprezentantele sexui slab, așa cum este India unde agresiunile împotriva femeilor au devenit extrem de comune, există și destinații considerate sigure doar în aparență, precum Turcia sau Maroc.
Astfel, Mail Online Travel a realizat un top al destinațiilor turistice populare unde femeile ar trebui să își ia măsuri de precauție atunci când călătoresc:
India
India este considerată țara cea mai periculoasă pentru femeile care călătoresc singure, iar violurile în grup, cărora le cad victime atât localnicele cât și turistele, au atins cote alarmante în anumite regiuni. Unele relatări sugerează că la fiecare 20 de minute în India are loc un viol.
Deși autoritățile depun eforturi pentru a aduce autorii acestor fapte în fața justiției, numărul infracțiunilor împotriva femeilor a crescut cu 7,1% din 2010, după cum indică Biroul Național de Înregistrare a Infracțiunilor.
La începutul acestei luni, o studentă japoneză a fost drogată și violată în nordul Indiei, iar săptămâna trecută, o înregistrare video în care două femei sunt violate de mai mulți bărbați a fost postată pe internet de o organizație pentru drepturile omului, în speranța că agresorii vor fi identificați.
Brazilia
Imaginile superbe cu femei îmbrăcate sumar la faimosul Carnaval de la Rio nu pot masca faptul că o mare parte din țară rămâne sub influența violenței bandelor criminale și a poliției abuzive.
Potrivit datelor furnizate de Ministerul Sănătății, numărul violurilor a crescut cu 157% între 2009 și 2012, alimentat de machismul culturii braziliene.
În urmă cu doi ani, o turistă din SUA a fost violată într-un autobuz, în timp ce prietenul ei, legat cu cătușe, a asistat neputincios la scenă.
Autoritățile au încercat să depună eforturi suplimentare pentru Cupa Mondială la Fotbal de anul trecut, însă violurile, agresiunile asupra femeilor și jafurile armate care vizează turiștii rămân o problemă în această țară.
Turcia
Turcia are puține lucruri în comun cu Europa atunci când este vorba de atitudinea față de femei, scrie sursa citată. Tentativa de viol și uciderea studentei Ozgecan Aslan (20 de ani) săptămână trecută au readus în atenția publică problema violenței împotriva femeilor. Oribila crimă a stârnit zeci de proteste în Turcia, care au încercat să atragă atenția asupra violențelor la care sunt supuse femeile în această țară — un subiect încă tabu în societate, predominant musulmană.
Thailanda
Deși milioane de turiști vizitează Thailanda în fiecare an, uciderea brutală a doi turiști britanici, David Miller și Hannah Witheridge, în septembrie 2014 la Koh Tao, a atras atenția asupra feței nevăzute și adesea violente a societății thailandeze. Tânăra a fost violată înainte de a fi omorâtă.
În 2013, o studentă de 20 de ani din Scoția a fost amenințată cu arestarea de către poliția thailandeză după ce a fost violată de un grup de bărbați, dar nu a reușit să găsească vreun martor care să-i susțină acuzațiile. Potrivit Centrului de Informații privind violența domestică din Thailanda, violența împotriva femeilor este o problemă tot mai gravă în această țară și este alimentată, în parte, de procurarea, extrem de ușoară, a drogului recreațional Yah Bah și a alcoolului.
Egipt
Deși pachetele de vacanță din stațiunile Sharm el-Sheikh și Hurghada au fost principalele atracții turistice oferite de Egipt timp de mai mulți ani, după revoluția din 2011, țara a fost afectată de instabilitate și de un val fără precedent de violențe sexuale împotriva femeilor.
În condițiile în care numărul polițiștilor de pe străzi a scăzut, atacurile sexuale asupra femeilor — inclusiv cel asupra unei jurnaliste britanice în Piața Tahrir din Cairo — au făcut ca numărul turiștilor veniți pentru a vizita faimoasele ruine ale țării să scadă dramatic.
Columbia
Turismul în Columbia a înflorit puternic în ultimii ani, pe măsură ce această țară sfâșiată de conflict a început să abordeze problema trecutului său zbuciumat. Deși țara a devenit mai sigură pentru turiști comparativ cu acum 10 ani, violențele sexuale împotriva femeilor rămân extrem de răspândite, victime fiind în special femeile din zone sărace.
Sistemul de transport public din capitala Bogota, alcătuit doar dintr-o rețea de autobuze, se află pe primul loc în topul celor mai nesigure sisteme de transport din lume, potrivit unui studiu realizat de YouGov în 2014 pentru Thomson Reuters Foundation.
De asemenea, potrivit Human Rights Watch, poliția coruptă face prea puțin pentru protejarea femeilor și aducerea violatorilor în fața justiției.
Africa de Sud
Africa de Sud a devenit o destinație turistică tot mai populară, dar țara rămâne una dintre cele mai periculoase din lume. Africa de Sud are una dintre cele mai mari rate de viol și de agresiuni sexuale, iar jafurile și amenințările cu arma sunt extrem de des întâlnite. Peste 66.000 de infracțiuni sexuale au fost raportate între 2012 și 2013, ceea ce înseamnă 127 de infracțiuni sexuale la 100.000 de locuitori.
Maroc
O altă destinație populară, Marocul nu excelează atunci când vine vorba de protejarea drepturilor femeilor. Turistele care călătoresc singure sunt sfătuite să fie îmbrăcate modest și să aibă corpul acoperit în această țară musulmană conservatoare.
Deși infracțiunile violente nu sunt în prezent o sursă importantă de îngrijorare, femeile, în special cele care călătoresc singure, sunt adesea hărțuite în Maroc.
Mexic
Milioane de americani — inclusiv celebrități — călătoresc în siguranță în Mexic în fiecare an, dar unele zone ale țării rămân sub controlul grupurilor infracționale.
În pofida eforturilor guvernului pentru protejarea turiștilor în stațiuni cum ar fi Cancun, Playa del Carmen, Cozumel, Los Cabos sau Puerto Vallarta, există în continuare relatări despre infracțiuni armate și violențe.
Femeile care merg cu mijloacele de transport în comun („micros”) sunt expuse pericolului de viol.
Kenya
Kenya și-a construit o reputație turistică pe baza faunei și florei sale sălbatice și a parcurilor safari. Mai puțin cunoscută este „reputația” sa în privința violenței asupra femeilor.
Potrivit unui raport al Fondului Națiunilor Unite de Dezvoltare pentru Femei, „femeile de toate vârstele, nivelurile de educație și din toate grupurile sociale, indiferent dacă trăiesc în zonele rurale sau urbane, sunt supuse violențelor în Kenya”.
În 2010, un studiu realizat la nivel național a indicat că 32% dintre fetele din Kenya au fost abuzate sexual înainte de a ajunge la maturitate, iar în noiembrie 2014, femeile au ieșit în stradă în semn de protest după ce o tânără a fost atacată pentru că purta fustă scurtă. Răpirile și agresiunile sexuale asupra turiștilor nu sunt o raritate în Kenya.