De Ultimă Oră

Iranul extinde atacurile în regiune: lovituri asupra bazelor SUA din Bahrain, EAU și Kuweit. Netanyahu și Trump transmit mesaje dure

Escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu capătă proporții regionale. Presa internațională relatează că Iranul a atacat nu doar Israelul, ci și țin…

Actualizat acum 51 de minute

Ambasada SUA de la Kiev îl trolează pe Putin, care a spus că Ucraina nu are tradiție statală

Victoria Muntean

Ambasada americană în Ucraina a postat marți un colaj de imagini prin care sunt ridiculizate afirmațiile de luni seară ale președintelui rus Vladimir Putin, folosite drept justificare pentru recunoașterea autoproclamatelor republici Donețk și Luhansk.

Vladimir Putin a declarat luni seară, în lungul său discurs în care și-a prezentat argumentele pentru recunoașterea regiunilor separatiste Donețk și Lugansk ca state independente,„este important să înțelegem că Ucraina, de fapt, nu a avut niciodată o tradiție stabilă a statalității sale”.

Reprezentanța diplomatică americană a postat pe Twitter, fără niciun mesaj text care să-l însoțească, un colaj foto cu două catedrale, o mănăstire și o biserică ridicate în Kiev între anii 996 și 1.108.

În dreptul fiecăreia este postată o imagine dintr-o pădure, însoțită de numele Moscova, cu trimitere la faptul că această localitate, actuala capitală a Rusiei, a apărut abia la mijlocul secolului XII.

Potrivit enciclopediei Britannica.com, Kievul a fost atestat documentar în anul 482, în vreme ce Moscova apare în documente cu aproape 700 de ani mai târziu, în 1147.