Bătălie grea la Herson – ucrainenii se luptă pentru a bloca trupele rusești din Crimeea
Războiul dintre Rusia și Ucraina se desfăşoară în mai multe zone ale ţării din estul Europei, atât prin lupte propriu-zise cât şi la nivel psihologic. Din nordul Peninsulei Crimeea, apar informaţii cu privire la un convoi de blindate ruseşti, care ar fi traversat podul din Herson, învăluit de fum, spre Ucraina.
Zgomote ameninţătoare au împânzit oraşul ucrainean Herson, situat în nordul Peninsulei Crimeea. Începând de la orele 8 ale dimineţii de sâmbătă, în a treia zi de război între Rusia şi Ucraina, sunetele care anunţă explozii în apropierea oraşului i-au înspăimântat pe oameni.
În jurul orei locale 11:00, podul care face legătura între zonele controlate de ruşi şi restul Ucrainei a fost învăluit într-o perdea de fum, după mai multe incendii de vegetaţie.
Pe rețelele sociale au apărut imagini cu un convoi militar rus din Herson, sudul Ucrainei, care a fost distrus de forțele ucrainene.
Ambasada Ucrainei la Ankara a anunțat sâmbătă că armata a distrus un convoi militar rusesc cu o dronă militară furnizată de Turcia. Convoiul militar rus se îndrepta spre orașul-cheie Kherson, din apropierea Crimeei, iar drona utilizată este Bayraktar TB2 SİHAs.
După cum notează CNN, martorii au văzut vehicule blindate care traversau podul, spre Ucraina. Cu toate acestea, informaţiile nu au putut fi confirmate.
Reporterul Nick Paton Walsh a declarat că la sosirea în orașul din sudul Ucrainei, joi seară, tancurile rusești erau pe străzi, iar avioanele zburau foarte aproape de sol, îngrozind locuitorii.
Până vineri, forțele ucrainene au recuperat punctul cheie de trecere în țară, dar nu fără costuri. Un soldat ucrainean a declarat pentru CNN că rușii „nu sunt departe”. De asemenea, au putut fi observați civili scoțând printre epavele de pe pod, trupurile soldaților în agonie.
Zona este una extrem de importanta din punct de vedere tactic pentru ca reprezinta culoarul de trecere al trupelor rusești din Crimeea.