
Bucurie în Armenia! După zile întregi de proteste, premierul a demisionat
Anterior, aproximativ 50 de militari s-au alăturat manifestanților nemulțumiți de numirea lui Serj Sargsian în funcția de prim-ministru. Ministerul Apărării de la Erevan a condamnat inițiativa și a anunțat că aceștia ar putea fi acuzați de dezertare.
Totodată, ziua nu a trecut fără rețineri. Potrivit autorităților, 33 de manifestanți au fost duși la secțiile de poliție. Protestele au continuat în pofida faptului că organizatorii acestora au fost printre cei 280 de manifestanți reținuți de poliție, la sfârșitul săptămânii trecute. Majoritatea dintre aceștia, inclusiv doi dintre cei cinci deputați reținuți, au fost eliberați după 24 de ore. Protestele au izbucnit pe 13 aprilie, după ce fostul președinte al țării Serj Sargsian a fost propus la funcția de premier. Chiar și așa, legislativul l-a numit în funcția de prim-ministru. Opoziția l-a acuzat pe Sargsian, care și-a încheiat cel de-al doilea și ultimul mandat prezidențial permis de legea supremă din stat, că ar vrea să rămână la putere pe viață. Asta după ce o revizuire controversată a Constituției, prerogative esențiale ale puterii au fost transferate premierului.
Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Republica Moldova
Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”
MDL: MD75VI022240300000083MDL
USD: MD16VI022240300000068USD
EUR: MD25VI022240300000063EUR
RON: MD60VI022240300000011RON
SWIFT: VICBMD2X416
România
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU