Cel puțin șapte oameni au murit în urma furtunii din Grecia
Natura s-a dezlănţuit în Grecia miercuri noapte. Furtuni de o violenţă rară au devastat nordul ţării şi peninsula Halkidiki, plină de turişti în această perioadă.
Au fost suficiente 15 minute pentru ca această zonă de coastă, o destinaţie turistică preferată de greci şi de străini, să-şi schimbe brusc peisajul. Rafale de vânt care au atins 300 de kilometri pe oră, însoţite de ploi torenţiale şi grindină au smuls acoperişuri şi au doborât stâlpi de electricitate şi copaci.
Șapte persoane au murit,printre care un copil şi o femeie din România, deşi părea că sunt la adăpost, într-un local. Peste 100 de oameni au fost răniţi, dintre care 25 se află încă în spital. Peisajul în regiune este acum dezolant. Iar zone întinse au rămas fără curent și fără apă.
Furtuna a provocat moartea şi a unui cuplu de cehi în vârstă după ce o rafală de vânt a măturat rulota în care se aflau. În rulotă se aflau de asemenea fiul şi nepotul celor doi care au reuşit să se salveze.
De asemenea, un pescar este dat dispărut de miercuri după-amiază. Bărbatul în vârstă de 62 de ani a ieşit pe mare cu barca la ora locală 19:30, iar de atunci nu se mai ştie nimic de el.
"Este pentru prima oară în cariera mea de 25 de ani când am trecut prin aşa ceva", a declarat şi Athansios Kaltsas, directorul Centrului Medical din Nea Mudania, unde au fost transferate multe din persoanele rănite.
Brigada de pompieri a primit peste 600 de apeluri miercuri noapte în zona afectată.