
Coronavirus: Serbia suspendă alegerile programate peste o lună
Comisia Electorală Republicană (RIK) a anunţat că s-a decis "oprirea tuturor activităţilor electorale, suspendarea temporară a procesului electoral în timpul stării de urgenţă, instituită din cauza epidemiei de coronavirus".
Serbia a declarat stare de urgenţă sâmbătă, pentru a preveni propagarea rapidă a epidemiei şi a adoptat o serie de măsuri menite să o stăvilească, precum închiderea frontierelor, a şcolilor şi limitarea întâlnirilor publice.
Premierul sârb Ana Brnabic a anunţat luni că guvernul ia în considerare şi impunerea unei interdicţii de ieşire din casă, din cauză că cetăţenii, în special pensionarii, nu respectă starea de urgenţă instituită.