Finlanda și Suedia și-au depus oficial cererile de aderare la NATO
Ambasadorii Finlandei și Suediei s-au întâlnit, astăzi, 18 mai, cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pentru a-și depune cererile de aderare la Alianță. Cele două ţări scandinave renunță astfel la politica de nealiniere, în urma invaziei ruse în Ucraina.
„Acesta este un moment istoric, într-un moment istoric pentru securitatea noastră. Sperăm să finalizăm rapid procesul de aderare”, a declarat șeful NATO, Jens Stoltenberg, care a primit cererile de aderare prezentate de ambasadorii celor două ţări.
Pentru aderare, este necesară unanimitatea celor 30 de membri ai Alianţei. Joi, 19 mai, președintele SUA, Joe Biden, îi va primi la Casa Albă, pe președintele Finlandei Sauli Niinisto şi pe premierul Suediei Magdalena Andersson.
Cele două țări nordice au stat mult timp departe de aderarea la alianța nord-atlantică, condusă de SUA. Acum însă, doresc să se alăture alianței militare după ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei a provocat noi îngrijorări în materie de securitate în întreaga regiune.