"Domeniile de manifestare sunt extrem de diverse pe zona hibridă. (…) Întotdeauna, abordarea zonei hibride face parte din planurile oricărui acord strategic, care în prima fază a oricărei operaţii militare desfăşoară operaţia de modelare şi atunci noi aici încercăm să răspundem, împreună cu celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, la toate provocările. Nu seamănă un eveniment cu altul, nu putem emite proceduri, vrem doar să înţelegem cum putem lucra mai bine împreună, cum putem să fim mai rezilienţi împreună pe aceste aspecte", a spus Marian Botea, la o conferinţă prilejuită de lansarea exerciţiului interinstituţional Concordia 19.
"Noi suntem datori să ne pregătim, pentru că, în zona noastră de interes strategic, acest tip de conflict hibrid s-a manifestat şi ştim cu toţii, începând din 2014 în Georgia, care a cunoscut faze similare de modelare a spaţiului, Ucraina, estul Mediteranei, nordul Africii – actorul strategic din zona noastră de responsabilitate care îşi doreşte să fie un actor global independent, care îşi implementează obiectivele strategice în relaţie cu ţările din zonă, o face, pentru că noi simţim asta în mediul informaţional. Noi simţim presiunea propagandei ruse, noi o monitorizăm, noi nu reacţionăm, dar noi avertizăm audienţele ţintă care pot fi afectate de această propagandă", a arătat Marian Botea.
Aproximativ 500 de militari din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale participă, în perioada 7 – 13 octombrie, la exerciţiul interinstituţional Concordia 19, în mai multe spaţii din judeţele Covasna şi Harghita, precum şi în Bucureşti.
Potrivit Statului Major al Apărării, exerciţiul de instruire interinstituţională are ca obiectiv principal dezvoltarea relaţiilor de cooperare, precum şi exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor de acţiune în comun ale forţelor din compunerea Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională.