
O nouă manifestație cu zeci de mii de participanți la Moscova
Este a patra demonstraţie din ultimele săptămâni, iar organizatorii prevedeau că vor participa până la 100.000 de oameni, după ce autorităţile au autorizat protestul pe o stradă uşor de delimitat, în apropierea inelului rutier din jurul centrului capitalei.
În ciuda ploii, manifestanţii continuau să sosească şi după începerea evenimentului, au observat reporterii DPA de la faţa locului. Erau prezenţi sute de poliţişti în echipament de intervenţie, cu bastoane, care efectuau controale de securitate înainte de a permite accesul în zonă, din acest motiv, s-au creat cozi. Mulţi participanţi erau tineri, dar erau prezenţi şi bătrâni, şi părinţi însoţiţi de copii.
"Sunt sigură că vor avea loc din nou arestări în masă", a declarat reporterilor Svetlana, o protestatară în vârstă de 29 de ani, care nu a vrut să-şi precizeze identitatea. "Aş minţi dacă aş spune că nu mi-e deloc frică. Ştiu că s-ar putea să fiu arestată şi sunt îngrijorată", a adăugat ea. Susţinătorii opoziţiei apreciază că numărul mare de arestări arată că guvernul se teme de amplificarea protestelor. "Altfel cum se explică gradul de paranoia la care au ajuns?", adaugă tânăra.
Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Republica Moldova
Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”
MDL: MD75VI022240300000083MDL
USD: MD16VI022240300000068USD
EUR: MD25VI022240300000063EUR
RON: MD60VI022240300000011RON
SWIFT: VICBMD2X416
România
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU