Polonia blochează toate importurile de cărbune din Rusia

Victoria Muntean

Guvernul polonez a decis, marți, să blocheze toate importurile de cărbune din Rusia, parte a unei strategii mai mari de a reduce dependența energetică de Rusia, o problemă tot mai urgentă de când Putin a ordonat invadarea Ucrainei.

Polonia va impune penalități financiare asupra tuturor companiilor private care importă cărbune rusesc în Polonia, iar vameșii polonezi urmează să facă verificări, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului de la Varșovia, Piotr Mueller.

El a adăugat că Polonia nu mai poate aștepta ca Uniunea Europeană să ia măsura la nivelul blocului.

„De aceea este mult mai ușor să interzicem cărbunele rusesc în martie decât în octombrie. Întrebarea care rămâne acum este cum ne vom pregăti pentru următorul sezon rece”, a spus Piotr Lewandowski, președintele Institutului pentru Cercetare Structurală din Varșovia.

Proiectul de lege, care urmează să fie trimis parlamentului, vizează îngheţarea activelor unor companii şi persoane care susţin Rusia, a precizat purtătorul de cuvânt.

Polonia este în favoarea consolidării sancţiunilor împotriva Moscovei în urma invaziei din Ucraina, în special prin interzicerea importurilor de carburant.

Începând cu anul viitor, Polonia intenţionează să renunţe complet la livrările de gaz din Rusia şi, pe termen lung, la cele de petrol.

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU