Poliția germană patrulează în seara de Revelion

Precauție maximă! Oraşele europene intensifică măsurile de securitate în noaptea de Revelion

Corina Bezer

În capitala germană, poliţia a închis piaţa din faţa Porţii Brandenburg şi a suplimentat numărul ofiţerilor.

„Sunt luate măsurile necesare pentru a preveni un posibil atac”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. Unii ofiţeri de poliţie vor avea asupra lor mitraliere.

În Milano au fost instalate controale de securitate. Circulaţia camioanelor a fost interzisă în centrele oraşelor Roma şi Napoli.

În Madrid sunt desfăşuraţi 1.500 de poliţişti pentru weekendul de Revelion. Accesul la piaţa din centrul capitalei spaniole va fi limitat la 25.000 de persoane.

În oraşul Cologne, unde sute de femei au fost agresate şi jefuite de Revelion în 2015, poliţia a instalat camere de supraveghere pentru a monitoriza piaţa gării.