
Serbia și Kosovo au semnat un acord privind reluarea zborurilor comerciale
Zborurile directe au fost întrerupte în 1998, odată cu izbucnirea în Kosovo a conflictului între insurgenţii albanezi şi forţele de securitate ale Belgradului.
Acordul a fost semnat la ambasada americană de la Berlin și reprezintă unul din puținii pași făcuți spre normalizarea relațiilor dintre cele două țări din Balcanii de Vest.
„Acest eveniment marchează încă un pas în cadrul eforturilor noastre de normalizare a relaţiilor dintre Kosovo şi Serbia”, a declarat preşedintele kosovar Hashim Thaci,
Totodată, preşedintele kosovar a arătat că acordul a fost încheiat cu 'contribuţia' consilierului pentru securitate al preşedintelui american Donald Trump, Robert O'Brien, şi a ambasadorului american la Berlin, Richard Grenell. Acesta a fost numit de Trump în octombrie trimis special pentru negocierile între Belgrad şi Priștina.
Kosovo și-a proclamat unilateral independența de Serbia în 2008 și a câștigat de atunci recunoașterea a aproape 100 de țări, între care Statele Unite, nu și a Belgradul-ui care și astăzi consideră Kosovo parte componentă a Serbiei.
Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Republica Moldova
Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”
MDL: MD75VI022240300000083MDL
USD: MD16VI022240300000068USD
EUR: MD25VI022240300000063EUR
RON: MD60VI022240300000011RON
SWIFT: VICBMD2X416
România
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU