Transport rusesc de arme

Transport rusesc de arme, destinat Serbiei, oprit de România

Victoria Muntean

"Conform normelor aplicabile, pentru eliberarea unei licențe de tranzit pentru un transport cu produse militare (potrivit legii, licența poate fi emisă numai în favoarea unui operator român) se impune îndeplinirea unor condiții, între care se numără și aceea ca serviciul oferit de operatorul român, în baza licenței de tranzit, să nu servească direct sau indirect unei persoane fizice sau juridice, unei entități sau organism din Federația Rusă sau în scopul utilizării în Federația Rusă (în conformitate cu Decizia 2014/512/PESC a Consiliului UE privind măsuri restrictive având în vedere acțiunile F. Ruse de destabilizare a situației în Ucraina, care este parte a dreptului intern al României)".

Autorităţile de la noi au blocat un transport de armament rusesc care ar fi trebuit să ajungă la Belgrad. Este vorba despre 30 de tancuri şi 30 de blindate din Rusia, în baza unui contract semnat între Serbia şi Rusia.

Ramona Mănescu, ministrul proaspăt instalat în funcție la Externe, a afirmat joi seara că raporturile României cu Rusia trebuie să se alinieze atittudinii luate de NATO și UE. Ea a precizat că Rusiei nu i se cere prea mult, ci doar respectarea cadrului legislativ internațional, principiu de la care, a precizat șefa diplomației, „nu putem face rabat”.