Un preot din Rusia, care a adoptat 70 de copii, este acuzat de viol asupra minorilor
Preotul Nicolai are 55 de ani și este conducătorul unei mănăstiri din satul Saraktaș. De asemenea, acesta mai este directorul gimnaziului ortodox privat și președintele ONG-ului "Casa Milosteniei".
Presa scrie că preotul a fost reținut și este acuzat în baza a trei articole din Codul Penal al Federației Ruse – viol, acte depravate și neîndeplinirea obligațiilor de creștere a copiilor.
Plângerile au parvenit de la șapte minori care se aflau sub îngrijirea acestuia. Instanța de judecată din Orenburg l-a condamnat, într-o ședință închisă, la 12 ani de închisoare.
Avocații preotului spun că aceasta neagă orice acuzație și spune că plângerile copiilor sunt false. El a cerut să fie trimis în arest la domiciliu, deoarece în centrul de detenție preventivă se interzice purtarea crucii ortodoxe, iar acest lucru „este de neconceput pentru un cleric”.
Nu este pentru prima dată când preotul este reținut. În 2015, acesta a fost reținut pentru că a condus băut la volan și a nu s-a supus ordinelor poliției.