(VIDEO) IMAGINI ȘOCANTE! Ambasadorul Rusiei în Turcia a fost împușcat MORTAL
Presa a postat imagini video cu momentul asasinării. Karlov, un apropiat al lui Putin, a fost împușcat chiar în timpul în care își susținea discursul de la galeria de artă.
Unele surse susţin că imediat după atacul de la Galeria de Artă Contemporană, au izbucnit schimburi de focuri între presupuşi terorişti şi serviciile de securitate. Incidentul intervine pe fondul protestelor masive care au avut loc în Turcia faţă de intervenţia militară a Rusiei în Siria.
Există suspiciuni că atacul are caracter terorist islamist, relatează ziarul Hurriyet. Conform autorităţilor turce, autorul atacului armat, un terorist islamist, a fost eliminat de forţele speciale ale poliţiei turce.
Rusia califică uciderea ambasadorului rus la Ankara, Andrei Karlov, drept un atac terorist. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, chiar astăzi, 19 decembrie, problema va fi pusă la Consiliul de Securitate al ONU.
Presa turcă scrie că atacatorul ar fi strigat că ambasadorul Rusiei trebui să plătească pentru Alep.