Ștefan Prodan

Ștefan Prodan: „La aproape 28 de ani de la independență, clasa politică de până acum a bătut pasul pe loc”

Corina Bezer

1. Pentru început, te rog să ne spui mai multe despre tine. Ce ar trebui să cunoască cititorii despre Ștefan Prodan?

De mic sunt educat și învățat de către părinți că sunt Român și că trebuie să lupt pentru idealul Unirii. Fără unire nu vom exista ca stat, ca popor, ca neam romanesc – fără obiceiuri și valori. Am 29 ani, activez în domeniul construcțiilor, dar când dispun de timp liber, nu ezit niciun moment pentru a mă implica în cauza națională. 

2. Te-ai implicat activ în campania de colectare a semnăturilor pentru candidatura lui Vlad Bilețchi, pe circumscripția nr. 26. Ce te-a motivat să faci acest lucru? 

Dacă să revizuim toate activitățile acestei organizații, toate lucrurile bune pe care le-a facut și continuă să le facă, atunci înțelegem că „UNIREA-ODIP” nu doar este denumirea unei asociații. „UNIREA-ODIP” sunt membrii ce fac parte din ea, sunt oamenii care se implică în promovarea unirii, cei care ne susțin cu o vorbă bună, cu un mesaj de încurajare, sunt toți cei în care bate o inimă de Român, iar asta ar trebui înca mai mult sa-i determine pe toți să adere la această asociație pentru a fi mai mulți și mai puternici.

d

3. În contextul alegerilor parlamentare, de ce crezi că este important ca unioniștii să fie prezenți în viitorul Legislativ?

Sunt aproape 28 ani de la independență. De atunci, clasa politică a bătut pasul pe loc, ba chiar ne-a adus încet-încet spre prăpastie. Ei stau în fotolii doar pentru interese proprii, nu și pentru nevoile oamenilor. Am răbdat mult cu toții, iar acum după Anul Centenar e nevoie ca forțele unioniste, pro-române să intre în noul Legislativ pentru a promova și a avea pârghii de a demonstra tuturor că singura scăpare de aceasta urgie și de captivitate oligarhică este doar prin înfăptuirea Unirii.

4. De ce îl susții pe președintele „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, în campania electorală?

Îl cunosc pe Vlad de câțiva ani și suntem buni prieteni. Totuși, nu asta m-a făcut sa-l susțin în campania electorală, ci calitățile, capacitățile și experiența pe care a căpătat-o pe parcursul anilor de implicare civică. Toate astea mă fac să cred că Vlad Bilețchi este cel mai bun candidat la funcția de deputat și nu doar. Calitățile de lider, ambițiile, onestitatea și verticalitatea pe care o are, îl va face un adevărat lider al Unioniștilor. 

dd

Menționăm că președintele Asociației „UNIREA-ODIP”, Vlad Bilețchi, va candida pe listele Partidului Liberal, dar și pe circumscripția numărul 26, care include sectoarele Centru și Buiucani. 

dd