21 de parlamentari au votat împotriva despăgubirilor de secetă pentru fermieri
Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a fost audiat joi, 25 februarie de comisiile reunite pentru agricultură din Camera Deputaților și Senat și comisia de ape și păduri din Senat, unde a susținut alocarea bugetară pe care Guvernul a aprobat-o pentru acest an la Ministerul Agriculturii. Adrian Oros a recunoscut că bugetul propus nu conține sumele pentru achitarea despăgubirilor promise, culmea, chiar de el, în campania electorală, dar și după, cu ultimele declarații în acest sens făcute pentru Agerpres pe 24 ianuarie.
Adrian Oros, senator PNL, a votat împotriva plății despăgubirilor de secetă
Amendamentul inițiat de PSD pentru acordarea despăgubirilor de secetă a primit 21 de voturi pentru, 21 de voturi împotrivă și 4 abțineri. Unul dintre voturile de respingere a venit de la ministrul Adrian Oros, senator PNL, iar două abțineri au venit de la fostul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, deputat PNL, și de la fostul secretar de stat George Scarlat, în prezent senator PNL. Fostul secretar de stat în MADR și fost președinte al Federației Naționale Pro Agro, Emil Dumitru, astăzi deputat PNL, a votat împotriva plății despăgubirilor.
”Ne-am bazat totodată și pe declarațiile publice pe care domnul ministru Oros le-a făcut de fiecare dată când a fost întrebat despre plata despăgubirilor pentru culturile de primăvară și am primit public, cu toții, și noi și fermierii și toți cei implicați în agricultura României asigurări și promisiuni certe că ele vor fi plătite în luna ianuarie-februarie. La începutul anului, în luna ianuarie ați declarat, domnule ministru că urmează să le plătiți în luna aprilie, dar nevăzând ordonanța de urgență, nevăzând cuprinderea acestei sume în capitolul bugetar destinat plății despăgubirilor, ne-am permis să facem o sugestie pentru dumneavoastră și pentru ministerul Finanțelor și Guvern în integralitatea lui, ca această sumă de bani, atât de necesară fermierilor să fie asigurată din următoarele 3 capitole bugetare (…). Considerăm că este ultima formă prin care noi putem ca demnitari ai statului român ca deputați, senatori, miniștri, să luăm decizia în Plenul Camerei Deputaților ca fermierii să beneficieze de aceste despăgubiri. Nu sunt nicio milă, nicio pomană socială, este munca lor afectată de un eveniment neprevăzut, seceta severă din anul 2020”, a declarat Adrian Chesnoiu, președintele Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, despre amendamentul pentru suplimentarea bugetului de stat cu banii de despăgubiri.
”Din nefericire, în bugetul pe care l-am avut la dispoziție nu am putut prinde acest lucru, tocmai de aceea am avut întâlniri cu reprezentanții fermierilor, cu cea mai mare parte a lor, Alianța pentru Agricultură și Cooperare care sunt cele 4 federații mari, cu care am identificat 3 alternative la aceste despăgubiri: scontări în baza protocolului APIA bănci, compensarea sumelor reprezentând despăgubirile acordate cu sume reprezentând creanțe bugetare, impozit pe venit, salarii, CAS, CASS, și accesarea unor credite capital de lucru cu garanții de stat similar IMMinvest, practic AGRIinvest. Urmează ca săptămâna viitoare, după ce se votează bugetul, impreună cu această alianță de federații și cu Ministerul Finanțelor să agreem care modalitate o accesăm pentru a compensa aceste pierderi. Și pentru că, totuși, suntem în Parlamentul României, vreau doar să reamintesc că niciodată PSD nu a plătit despăgubiri la secetă, de fiecare dată a făcut procese verbale de calamitate. De fiecare dată, PSD, dă, dar nu plătește!”, a răspuns ministrul Adrian Oros.
Replica lui Adrian Chesnoiu a venit imediat: PSD a plătit despăgubiri de secetă în guvernele din 2012 și 2015, iar Alianța pentru Cooperare și Agricultură, cea cu care ministrul a spus că a agreat alte soluții, a transmis Comisiei solicitare elaborarea și susținerea unui amendament care să prevadă sumele necesare pentru despăgubirile de secetă. Mai mult, președintele Comisiei a arătat că soluțiile alternative nu presupun decât ca fermierii să se autofinanțeze singuri în avans și prin credite bancare pe baza subvențiilor.
Lista parlamentarilor care au votat ÎMPOTRIVĂ sau s-au ABȚINUT pentru amendarea bugetului de stat cu banii de despăgubiri
CAMERA DEPUTAȚILOR – AGRICULTURĂ
Gheba Daniel-Sorin USR PLUS – ÎMPOTRIVĂ
Magyar Loránd-Bálint UDMR – ÎMPOTRIVĂ
Şoptică Costel PNL – ÎMPOTRIVĂ
Olar Corneliu PNL – ÎMPOTRIVĂ
Calotă Florică Ică PNL – ÎMPOTRIVĂ
Drancă Andrei-Iulian USR PLUS – ÎMPOTRIVĂ
Dumitru Florian-Emil PNL – ÎMPOTRIVĂ
Giugea Nicolae PNL – ÎMPOTRIVĂ
Könczei Csaba UDMR – ÎMPOTRIVĂ
Pambuccian Varujan Minorități – ÎMPOTRIVĂ
Prunean Alin-Costel USR PLUS – ÎMPOTRIVĂ
SENAT – AGRICULTURĂ
Iordache Ion PNL – ÎMPOTRIVĂ
Oros Nechita-Adrian PNL – ÎMPOTRIVA
Tancsoz Barna UDMR – ÎMPOTRIVĂ
Zob Alexandru-Robert USR PLUS – ÎMPOTRIVĂ
SENAT – APE ȘI PĂDURI
Achiței Vasile-Cristian PNL – ÎMPOTRIVĂ
Bîca Iulian-Mihail PNL – ÎMPOTRIVĂ
Bodea Marius USR PLUS – ÎMPOTRIVĂ
Kovacs Irina Elisabeta UDMR – ÎMPOTRIVĂ
Vicol Costel USR PLUS – ÎMPOTRIVĂ
Zob Alexandru-Robert USR PLUS- ÎMPOTRIVĂ
ABȚINERI CAMERA DEPUTAȚILOR ȘI SENAT
Constantin Daniel PNL – ABȚINERE
Scarlat George PNL – ABȚINERE
Popa Alexandru PNL – ABȚINERE
Cernic Sebastian USR – ABȚINERE
Lista parlamentarilor care au votat PENTRU amendarea bugetului de stat cu banii de despăgubiri
CAMERA DEPUTAȚILOR – AGRICULTURĂ
Chesnoiu Adrian-Ionuţ PSD – PENTRU
Bîrcă Constantin PSD- PENTRU
Membri Alda Adrian PSD- PENTRU
Bălăşoiu Aurel PSD- PENTRU
Ciubuc Ciprian AUR- PENTRU
Dumitrescu Raluca Giorgiana PSD- PENTRU
Grecu Ion-Cătălin PSD – PENTRU
Munteanu Remus PSD – PENTRU
Niţă Nicu PSD – PENTRU
Păunescu Silviu-Titus AUR- PENTRU
Scripnic Lilian AUR– PENTRU
SENAT – AGRICULTURĂ
Trufin Lucian PSD – PENTRU
Cioromelea Valentin-Rică AUR – PENTRU
Rotaru Ion PSD – ÎMPOTRIVA
Mătieș Călin-Gheorghe PSD – PENTRU
Stănescu Paul PSD- PENTRU
SENAT – APE ȘI PĂDURI
Mazilu Liviu-Lucian PSD – PENTRU
Hangan Andrei AUR – PENTRU
Deneș Ioan PSD – PENTRU
Stan Ioan PSD – PENTRU
Trufin Lucian PSD – PENTRU