ACUM ar putea chema lumea la protest
„Am mai făcut azi o încercare de deblocare a situației în actualul Parlament. Am propus întrunirea parlamentarilor în sedință specială. Am sperat că sunt și alți deputați care vor să lucreze în interesul cetățenilor care i-au ales. Noi credem că demontarea sistemului corupt este posibilă. Am fost în sala Parlamentului pentru a discuta subiectele propuse anterior. Suntem deschiși să dezbatem aceste subiecte cu societatea civilă, dar și cu deputații. Noi în continuare suntem deschiși dialogului. Știm că a rămas foarte puțin timp. Dacă nu va fi un răspuns pozitiv, atunci cei care nu răspuns să-și asume responsabilitatea pentru declanșarea alegerilor anticipate”, a declarat liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu.
Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, a menționat că în realitate majoritatea parlamentară a fost deja creată.
„Suntem martori că există o majoritate nedeclarată, compusă de parlamentarii PSRM și PDM. Această majoritate funcționează împotriva cetățenilor acestei țări. Ne spun că sunt deschiși pentru discuție, dar nu vin. Să vină la Parlament. Unde se face majoritate? La parlament, nu prin tufari, restaurante și baruri. Cred ca este timpul să ne pregătim de acțiuni de protest”, a mai adăugat Andrei Năstase.