
Alegătorii doresc unioniști în Parlament! În doar o singură zi, peste 100 de oameni au semnat pentru candidatura liderului unionist Vlad Bilețchi
Grupul de inițiativă privind susținerea unionistului a primit astăzi listele de subscripție, iar membrii acestuia au pornit să colecteze semnături. Astfel, peste 100 de oameni au semnat și au declarat că vocea unioniștilor contează și cei care simt românește trebuie să fie reprezentați în Legislativ.
Menționăm că liderul unionist Vlad Bilețchi a anunțat că va candida pe circumscripția numărul 26, care include sectorul Centru, Buiucani și cartierul Telecentru. Mai multe despre decizia de a candida, dar și formatul în care a luat această decizie, Bilețchi va vorbi mâine, în cadrul unei conferințe de presă. Evenimentul va avea loc vineri, pe 4 ianuarie, la ora 11:00, la IPN.
Vlad Bilețchi are 24 de ani, iar de mai bine de cinci ani se implică activ în promovarea valorilor naționale românești. Acesta a absolvit Facultatea Științe Economice de la USM, este magistru în Drept Public, iar în prezent este și profesor de educație civică la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din capitală.
Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Republica Moldova
Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”
MDL: MD75VI022240300000083MDL
USD: MD16VI022240300000068USD
EUR: MD25VI022240300000063EUR
RON: MD60VI022240300000011RON
SWIFT: VICBMD2X416
România
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU
Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU