CONFERINŢĂ AUR

AUR – partid politic înregistrat și la Chișinău – va participa la alegerile din 11 iulie. Apel pentru românii din Țară și diaspora

Corina Bezer

„Vrem să avem parlamentari AUR, parlamentari unioniști, în ambele Parlamente. Suntem cu aceeași siglă și cu aceeași denumire, iar începând cu săptămâna trecută, AUR este înregistrat în Registrul Partidelor Politice de la Chișinău. Este pentru prima oară în istoria celor două state când un partid există pe ambele maluri ale Prutului”, a declarat copreședintele AUR din România, George Simion.

„ Suntem convinşi că singura şansă a Basarabiei de a reveni la normalitate este reîntregirea celor două maluri de Prut. Cei care îşi imaginează şi încearcă să alimenteze himere şi iluzia unei perspective de integrare europeană a Republicii Moldova separată şi divizată de România, promovează nişte utopii. AUR nu îşi asumă mesaje populiste, ci va promova cu demnitate adevărul istoric naţional. Astfel, pe ambele maluri ale Prutului va fi o forţă politică, care va transpune acest sentiment. Iată că în ceasul al 12-lea, urmând exemplul Alianţei pentru Unirea Românilor de la Bucureşti, vom promova sentimentul naţional şi la Chişinău”, a precizat preşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) de la Chişinău, Vlad Bileţchi.

În același timp, AUR cheamă toate forțele unioniste din Republica Moldova pentru a se prezenta cu o singură listă de candidați la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.

Formaţiunea Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) s-a lansat în Republica Moldova la data de 27 martie 2021, în ziua când s-au împlinit 103 ani de la Unirea Basarabiei cu România. În biroul politic al partidului fac parte şi şase deputaţi şi senatori din Parlamentul României, originari din Republica Moldova.