Autorităţile de la Chişinău

Autorităţile de la Chişinău, taxate dur de partenerii europeni

Corina Bezer

Parlamentul de la Chişinău a ignorat opinia Comisiei de la Veneţia, care a spus clar că modificarea sistemului electoral e inoportună, de aceea, toată asistenţa financiară ar putea fi sistată. Declarația aparține europarlamentarului german Rebecca Harms și a fost făcută într-un interviu pentru Europa Liberă.

„Noi am discutat cu Comisia Europeană și, în cazul în care opinia Comisiei de la Veneția nu este luată în considerare, am putea amâna asistența macro-financiară pentru Moldova. Nu am amânat votul în PE, dar în textul adoptat de noi sunt foarte clar precizate condițiile noastre și consecințele neaplicarii recomandărilor Comisiei Veneția", a declarat Rebecca Harms. Totodată, sociologul român, Dan Dungaciu a consacrat un editorial întreg situaţiei de peste Prut, unde atenţionează că autorităţile de la Chişinău nu înţeleg aproape deloc cum funcţionează Occidentul.

,,Cei care conduc acum republica nu au înţeles nici ei cum funcţionează Vestul. Au crezut, naiv, că pot păcăli Bruxellesul şi că Bruxellesul, până la urmă, va închide ochii la micile lor şmecherii de periferie. (…) Binomul Plahotniuc – Dodon a votat schimbarea sistemului mixt pentru că îi foloseşte. Fiecare membru al binomului, în felul său, încearcă să îşi maximizeze şansele în perspectiva scrutinului parlamentar. (…) Această criză profundă a Republicii Moldova însă, va accentua unionismul inimii care va fi dublat de unionismul minţii, iar unionismul minţii va deveni un element din ce în ce mai important", a menţionat Dungaciu. 

Amintim că Parlamentul de la Chișinău a votat joi, 20 iulie, proiectul privind schimbarea sistemului electoral prin implementarea votului mixt. Documentul a fost votat în doar patru minute, cu votul a 74 de deputați democrați, socialiști și cei din grupul Leancă, în pofida solicitărilor a mii de oameni care manifestau în fața Legislativului. De menționat este că fracțiunile PL, PLDM și PCRM au părăsit ședința parlamentului în semn de protest.