„S-au luat măsuri pentru suplimentarea birourilor electorale pentru aceste secții de votare acolo unde s-a putut, în sensul de a suplimenta cu operatori sau cu personal care să ajute la fluidizarea procesului electoral. De asemenea, vrem să transmitem românilor aflați în străinătate și care se se plâng că nu ar putea să își exprime dreptul de vot până la orele 21.00 că încercăm să luăm legătura, de fapt am și transmis către BEC sesizările venite de la secțiile de votare din Italia, îndeosebi, de prelungire a programului peste orele 21.00, în încercarea de a asigura participarea la procesul electoral a unui număr cât mai mare de cetățeni români”, a spus Florentina Vasilateanu , președintele Biroului Electoral pentru secțiile de votare din străinătate.
Totodată, președintele PMP Eugen Tomac a declarat că partidul pe care îl conduce a făcut o solicitare către Biroul Electoral Central pentru a se întruni în vederea adoptării unei decizii de prelungire a programului de vot pentru ca toți cetățenii din Diaspora să poată vota. Un mesaj asemănător a venit și din partea Alianței USR-PLUS.
Potrivit informațiilor de la BEC, la ora 19:00 se va decide dacă va fi programul va fi prelungit sau nu, în Diaspora.