Curtea Constitutionala

BREAKING NEWS! Curtea Constituțională a declarat neconstituțional pachetul anti-criză adoptat de Guvern prin asumare de răspundere

Corina Bezer

Sesizarea la Curtea Constituțională a fost depusă de mai mulți deputați ai blocului ACUM, dar și ai Partidului Șor. 

„Prin această suspendare, Guvernul nu are dreptul să achite 2775 de lei ajutorul de șomaj. Avem deja mii de oameni înregistrați, care au nevoie de acești bani pentru pâine, pentru necesități, iar Guvernul deja nu-i poate achita. Guvernul nu poate achita un venit lunar minim garantat, care a fost majorat de la 1107 la 1300. Guvernul nu poate achita pentru copii 975 de lei, sumă care a fost majorată de la 553 prin această lege. Guvernul nu poate restitui agenților economici, care plătesc salariul pe martie, acele 42, 45% din fondul de salariu, adică subvenția care a fost aprobată în proiectul de lege. Guvernul nu-i poate scuti pe patentari, peste 8000 de oameni, care nu mai pot lucra în piețe, de plata respectivă. De aceea, patentele lor se anulează. Guvernul nu poate diminua cota TVA pentru HORECA de la 20 la 15%. Guvernul nu poate amâna către 25 iunie plata taxelor locale pentru agenții economici. Acesta este rezultatul acțiunilor iresponsabile, populiste ale politicienilor, care au provocat suspendarea legii respective”, a declarat Ion Chicu. 

Totodată, premierul a mai declarat că în scurt timp va fi întrunit Guvernul, dar și Comisia pentru Situații Excepționale, pentru a fi analizate următoarele acțiuni în acest sens. 

 

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU