De Ultimă Oră

Veste bună! România și Bulgaria aderă complet la spațiul Schenghen de la 1 ianuarie 2025

Miniștrii de interne tocmai au adoptat o decizie de ridicare a controalelor la frontierele terestre interne cu și între Bulgaria și România începând cu …

Actualizat acum 8 ore

Chirtoacă

Chirtoacă: Chiar m-aş bucura dacă ar avea loc referendumul, în felul acesta să se mai clarifice odată cum stau lucrurile

Corina Bezer

Totodată acesta a mai declarat că în cazul în care referendumul va fi organizat există două variante de derularea a evenimentelor.

„Din două una: ori mă demit pe mine şi scăpăm de capul răutăţilor din Chişinău şi din Moldova. Sau îşi dau ei demisia pentru faptul că deranjează pe loc gol cetăţenii şi îi pun în situaţia ca după un an de zile de la alegeri, iar să vină la nu ştiu ce alegeri, referendumuri”, a precizat edilul capitalei.

 „În CMC noi am fost trădaţi de către o formaţiune proeuropeană, PPEM, care a trecut de partea socialiştilor şi au împreună cu ei majoritatea. Să-şi asume acest rol. Cât voi avea susținere din partea locuitorilor, atâta timp voi fi eu primar. Timpul va arăta”, a mai spus primarul.

Totodată, Dorin Chirtoacă a propus să fie alcătuită o agendă comună a tuturor fracţiunilor din CMC, pentru ca aleşii locali să lucreze în folosul cetăţenilor.