Cristian Rizea se vrea Primar de Bălți. Și-a înregistrat oficial candidatura
„Dragi prieteni, continuăm lupta cu sistemul mafiot din Moldova și aici în orașul Bălți. Îmi depun candidatura pentru primăria orașului Bălți. Rizea vine să facă ordine și aici, în Bălți. Moldova are nevoie de o schimbare”, a spus Rizea într-un live pe Facebook, alături de Vladimir Dachi, președintele Partidului NOI, pe listele căruia cetățeanul român intenționa să participe și la aleherile parlamentare anticipate din 11 iulie.
Cristian Rizea a fost condamnat definitiv în România pentru trafic de influență la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Acesta, însă, fugise din România cu două luni înainte de anunțarea sentinței, în ianuarie 2019. Acesta se află de aproape doi ani pe teritoriul Republicii Moldova.
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat decretul prin care i-a retras cetățenia moldovenească lui Cristian Rizea. Acesta a fost reţinut în Republica Moldova pe 3 noiembrie 2020. Rizea era bănuit că ar fi comis ilegalităţi de natură penală atunci când a obţinut cetăţenia moldovenească. Mai exact, ar fi făcut declaraţii false în procesul de dobândire a cetăţeniei.
În mai, Cristian Rizea a fost eliberat din arest de autoritățile moldovenești, deoarece a expirat termenul maxim de zile până la care o persoană poate fi reținută în Republica Moldova până să fie extrădată.