Romania

Dacian Cioloș: „România va continua să fie un avocat al Republicii Moldova la Uniunea Europeană”

Corina Bezer

Dacian Cioloș l-a informat pe președintele Timofti despre rezultatele vizitei sale la Bruxelles, vizând Republica Moldova și a menționat că decizia înaintării anumitor condiții Guvernului de la Chișinău în schimbul deblocării primei tranșe din împrumutul de 150 de milioane de euro nu reprezintă lipsă de încredere, ci mai degrabă un set de reforme așteptate de cetățenii Republicii Moldova, dar și de partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova.

Nicolae Timofti i-a mulțumit premierului României pentru susținerea necondiţionată şi consistentă acordată de Guvernul României procesului de integrare europeană a Republicii Moldova şi implementării proiectelor energetice și de infrastructură bilaterale.

Nicolae Timofti și Dacian Cioloș au mai discutat despre necesitatea derulării proiectelor energetice comune, făcând referire la continuarea lucrărilor la gazoductul Iași-Chișinău, conform standardelor europene de calitate, dar și despre îmbunătățirea mediului de afaceri din Republica Moldova, într-un context atractiv pentru investitorii români și străini.

De asemenea, a fost abordat subiectul identității culturale, istorice și lingvistice comune, ca un argument în plus pentru susținerea apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană, arată un comunicat de presă al Președinției de la Chișinău.