Klaus Bochmann

DECLARAȚIE// Aderarea Republicii Moldova la UE este imposibilă în acest moment

Alexandrina Godiac

În cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, Bochmann a declarat că una dintre problemele care împiedică dezvoltarea mai rapidă a Republicii Moldova este situației grele între Uniunea Europeană și Rusia.

„Întrucât în țara însăși există această tensiune dintre interesele care merg într-o direcție sau în altă, aceste două tendințe am impresia că în momentul de față nu se pot împăca. Ar putea, cu o anumită voință, să se împace, dar forțele care reprezintă această tendință am impresia că nu au voința energică ca rezolve această problemă”, a declarat el.

Acesta a spus că Moldova este o țară care are legături puternice cu Rusia, legături actuale cu Uniunea Europeană, dar și legături istorice cu România: „Această contradicție împiedică, de fapt, dezvoltarea țării”.

„Trebuie de găsit o cale de compromis cu cele două tendințe. După părerea mea, chiar o Republică Moldova care ar putea să intre în Uniunea Europeană ar putea să dezvolte în același timp și relații bune cu Rusia. Poate chiar ca un exemplu pentru necesitatea aceasta de a găsi căi de pacificare a relațiilor cu Rusia. Fără (o relație bună cu) Rusia, Europa va fi întotdeauna în pericol și de aceea trebuie să găsim căi de legătură cu Rusia”, a menționat el.

În ceea ce privește viitorul Republicii Moldova, Klaus Bochmann spune că situația actuală se va păstra pentru o perioadă de timp: „Eu cred că se va continua așa… Să intrați în Uniunea Europeană este imposibil în momentul de față. Să se lege mai bine cu Rusia, tot este imposibil… Așa că, de fapt, rămâne numai situația status-quo-ului de acum”.