Pod Transnistria s. Bâcioc

Delegația transnistreană în CUC continuă să SFIDEZE angajamentele asumate și insistă pe consolidarea structurilor sale de forță în Zona de Securitate

Corina Bezer

Astfel, în perioada pregătirilor pentru redeschiderea podului, reprezentanții Tiraspolului, fără coordonare prealabilă cu Comisia Unificată de Control, au majorat efectivul de „grăniceri”, „vameşi” și al „serviciului migrațional”. Potrivit autorităților de la Chișinău, aceste „acțiuni unilaterale vin în dezacord cu înţelegerile convenite anterior în cadrul CUC şi reprezintă o dovadă certă a faptului că partea transnistreană refuză să respecte regimul Zonei de Securitate și angajamentele asumate”.

Astfel, delegația Republicii Moldova a reiterat propunerea privind asigurarea circulației libere și în siguranță pe acest pod doar de către militarii Forțelor Mixte de Pacificare și de către efectivele comune ale Inspectoratului Național de Patrulare și așa-numita „miliție rutieră”.

În lipsa consensului ședința a fost transferată pentru următoarea întrunire a CUC care va avea loc pe data de 19 aprilie curent.