Deputatul blocului ACUM, Octavian Țîcu a venit cu o propunere mai neobișnuită la ședința din Parlament
„Isaac Newton, cel care a descoperit legile gravitației, a stat în Parlamentul Marii Britanii 20 de ani și a avut o singură propunere care a fost acceptată unanim. El a rugat să închidă geamul că-l suflă la ureche. Eu sper ca și propunerea mea să fie acceptată în unanimitate, cu atât mai mult că vine de la fiul meu, care e în clasa a noua”, a menționat Țîcu printr-o rugăminte pentru deputați.
El afirmă că fiul său, uitându-se prin documentele sale, a spus: „Tata, dar voi nu știți că „hotărâre” se scrie cu „â”?”.
„Și eu văd două greșeli care ostentativ se repetă permanent. Nu e o aluzie la raportor, e o propunere către Secretariatul Parlamentului și la Guvern. Există un ordin al ministrului Educației din 2016 și o decizie a AȘM privind normele de ortografie a limbii române. Noi suntem un Parlament care nu trebuie să fie de râsul copiilor de liceu care știu cum se scrie corect în limba română. Fiți atenți cum se scriu lucrurile astea. Există o normalitate care trebuie acceptată”, a spus Țîcu.
Amintim că, din anul 2016, Ministerul Educaţiei a decis trecerea obligatorie la „â” și „sunt”. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministrul Educației de atunci,Corina Fusu.