Vlad Filat

DOC// Decizia din 2016, privind confiscarea bunurilor lui Vlad Filat, în sumă de peste 472,5 mil. lei, neexecutată până în prezent

Redacția Liber TV

Informația e confirmată pentru AGORA de Serviciul de Fiscal de Stat (SFS).

„Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, conform titlului executoriu din 11 noiembrie 2016, a dispus aplicarea măsurii de siguranță sub formă de confiscare specială față de bunurile imobile și cotele sociale puse sub sechestru, care aparțin lui Vlad Filat cu drept de proprietate sau contravaloarea bănească a remunerării ilicită primite de Vlad Filat în sumă totală de 472.537.568 lei”, notează SFS.

Decizia de la finele anului 2016 a fost remisă spre executare către executorul judecătoresc Oleg Ungureanu. Însă, până în prezent, aceasta nu a fost executată.

Este de menționat că, conform prevederilor Codului de executare al R. Moldova, executarea hotărârilor privind confiscarea se asigură de către executorii judecătorești. Prin urmare, obligația îndeplinirii deciziei din 2016 revine judecătorului Oleg Ungureanu.

La fel, SFS confirmă informația prezentată anterior de AGORA. Și anume că, în baza titlului executoriu din 2016 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, Direcția generală administrare fiscală a SFS, la 10 octombrie 2018 a preluat la evidență de la Procuratura Anticorupție bunuri confiscate ale lui Vlad Filat. Mai exact, ulterior au fost scoase în vânzare patru automobile de lux. Prin licitație, acestea au fost vândute contra sumei totale de 2,263 mil. lei, bani care au ajuns la bugetul de stat.

kk

În 2017, procurorul șef anticorupție Viorel Morari susținea că urmează a fi vândute cotele pe care Vlad Filat le deține la:

-compania SC Kapital Invest Company SA, de 49,63% din acțiunile „Ipteh” SA, în valoare de peste 6,2 milioane lei;

– cota-parte din cadrul unei alte companii de 35,28% din acțiunile companiei „Ipteh” SA, în valoare de peste 4,4 milioane lei;

– cota-parte de 95,3% din compania SC Kapital Invest Company SA, estimată la circa 5,8 milioane lei.

La fel, la licitație urmau să fie scoase imobile, construcții și spații amplasate pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt 65 (în total șapte bunuri).

În continuare, la licitație urma să fie vândut un teren cu valoare cadastrală de 1.597.859 de lei și o construcție amplasată pe strada Ismail 33/1 în valoare de aproape 6 milioane lei.

În lista bunurilor sub sechestru era inclus un imobil amplasat pe strada Mitropolit Gurie Grosu 27, estimat inițial la peste 4,6 milioane lei. În această casă Vlad Filat a locuit cu soția Sanda și cei doi copii, însă după divorț el s-a mutat în altă casă, care, conform datelor oficiale, nu i-a aparținut.

Amintim că Vlad Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare, pentru trafic de influență. Filat a fost arestat în anul 2015, în urma unui denunț făcut de Ilan Șor, primar de Orhei.