Dodon AMENINȚĂ din nou unioniștii: „Vor fi penalizați DUR”
„Prin poziția majorității membrilor Consiliului, CSS condamnă acțiunile întreprinse de către primarii, aleșii locali și consilierii de chemare la lichidarea statalității Republicii Moldova. Potrivit CSS aceasta este o încălcare flagrantă a Constituției. CSS condamnă și recomandă pe de o altă parte, modificarea legislației penale pentru a include prevederi clare de răspundere penală pentru astfel de acțiuni. În timpul cel mai apropiat, o astfel de modificare a legislației va fi prezentată în Parlament”, a declarat Igor Dodon.
Totodată, Igor Dodon se va adresa oficial Organizației Națiunilor Unite și Consiliul Europei împotriva acțiunilor României care ar prezenta „riscuri pentru statalitatea Republicii Moldova” .
„Atunci când un stat vecin, la nivel de organe oficiale de stat, întreprinde acțiuni care prezintă riscuri pentru statalitatea Republicii Moldova, vreau să aflu poziția partenerilor externi”, a declarat Igor Dodon, după ședința Consiliului Suprem de Securitate.
Totodată, președintele a subliniat că CSS este profund îngrijorat de „posibile acțiuni de destabilizare” care ar putea avea loc în perioada 24-27 martie.
„Din informații prezentate, cei care se acoperă cu mesaje unioniste și patriotice, vor să vină la Chișinău pentru a face destabilizări. Eu sunt categoric împotriva unor astfel de acțiuni. Dacă cineva are de gând să vină cu astfel de acțiuni în Republica Moldova, vor fi penalizați foarte dur. Iar cei care au aprobat astfel de declarații și continuă să o facă, vor răspunde în fața legislației conform prevederior penale”, a menționat acesta.
Menționăm că până în prezent, peste 100 de localități și 3 raioane din Republica Moldova au semnat Declarații de Unire cu România. Pe data de 25 martie, la ora 12.00, sute de mii de oameni sunt așteptați la Marea Adunare Centenară, în Piața Marii Adunări Naționale.